words...words...thoughts...and words again..its really usefull to use ur brain...it wont stop the rain...but it will make ur life better for sure!!!!!
Saturday, 8 January 2011
Din cutia cu povesti : Pana unde e Binele si unde Incepe Raul?
Am fost obisnuita ca orice faci trebuie sa faci cu drag, cu inspiratie, adica sa-ti placa, ca sa fii multumit de rezultate in egala masura fie ca acestea ies neansemnate sau extraordinare.
Desigur, o sa ziceti ca e imposibil pentru ca unele lucruri le facem de nevoie,
(sau le catalogam drept datorii), iar altele, cu toate ca plac sunt vazute drept vicii, sunt interzise de normele morale sau pur si simplu "nu-i voie" sa le pomenesti, pentru ca daca nu respecti aceste "legi" nescrise, ori esti copil, ori nebun si societatea, draga de ea are privire ascutita si te taxeaza imediat cu o palma. Tanti asta pe nume Societatea, in ochii mei de copil visator aparea mereu ca o tanti cu coc, cu ochi mici si dintzi mari, la care trebuie sa-i zici " Buna Ziua", nu pentru ca ar fi atat de buna, insa pentru ca altfel n-ai cum.
Asa am ajuns sa analizez bine lucrurile, oamenii si fenomenele din jurul meu. Toate,de la cele care fascineaza pe toti, la cele obisnuite si aparent neimportante, pana la cele care sunt interzise sau de-a dreptul subiecte tabu.
In timp, calitatea asta (in masura in care este o calitate), s-a dezvoltat neobservat si s-a transformat intr-un joc permanent in care detaliile se vad cel mai bine. Trebuie sa recunosc faptul ca imi place analiza asta si de multe ori mi-a fost de mare folos, cu toate ca uneori exista si aici tonalitati si nuantze contradictorii, care se complica reciproc si atunci e mai greu un pic, (adica dureaza ceva mai mult de 1 minut- poate dura 1 zi...doua maximum si deobicei raspunsurile vin in zori foarte devreme, dupa ce ai dormit ore bune, pastrand in subconstient intrebarea sau dilema la care cautai raspunsul. Si paradoxal, dar adevarat, in asemenea cazuri raspunsurile care vin sunt cele mai bune, ele nu nasc alte intrebari, vin in armonie perfecta cu intuitia si ( cel putin in cazul meu), le acord toata increderea.
Dar sa revin la conceptele astea multicolore de bine si rau. O sa trec la unele exemple, pentru ca sunt pe cat de simple (in viziunea unora), poate banale, insa notorii:
" Nu-i frumos si nici bine sa mananci cu gura plina si sa vorbesti in timpul mesei!!"
-- Da? Si ce te faci atunci cand in mijlocul unei discutii faine intervine o cutie de ciocolate la fel de bune, la ce renunti? A, nu renunti? foarte bine! Inseamna ca vei simti cum e sa ai soare in doua ferestre in acelasi timp, si merita din plin.
" Vai, nu mai rade ca un copil, ai crescut deja, trebuie sa stii sa-ti moderez emotiile!!"
-- Bun, atunci care e diferentza dintre imaginea unei fetze fericite dintr-o reclama si simfonia interioara care se vede-n exterior pe fatza unui om fericit cu adevarat? Simplu: prima e sugrumata de limitele unor linii, schitze si culori, iar a doua nu e limitata decat de propria-i imaginatie, frumusete si capacitate de a se bucura din tot sufletul.
" Fumatul e rau si urat, intai te transforma iar apoi, cand esti dependent- te distruge"
-- Aici e un pic mai complicat, dar nu imposibil de explicat: eu, nu am fumat niciodata si nici nu am de gand, insa nu-mi plac nici una dintre campaniile anti-fumat, din simplu motiv ca sunt ineficiente, inclinand spre ridicol. Mi se pare destul de accesibila schema: Nu vrei- Nu fumezi si asta nu o schimba nimeni. Fumezi?- atunci asuma-ti acest lucru si daca reusesti, incearca sa fumezi frumos, sa pui farmec, suna imposibil?- Atunci sa ne amintim povestile vechi orientale in care acest aspect era atat de frumos prezentat incat era parte componenta a starii de basm si de mister. Da, da, stiu prea multa poveste "nu e buna", totusi am un bun prieten, care e confirmarea intruchipata a celor spuse, fumeaza mult, insa intr-o maniera fascinanta, pe care o admir, ( suficient de neobservat, pentru a nu da impresia ca ma holbez la el:)
As putea continua cu multe astfel de exemple, dar esential este sa nu judecam lumea si lucrurile din jurul nostru, sugrumandu-le in limitele impuse de cineva. Conceptele de BINE, RAU, FRUMOS, URAT sunt atitudini, imagini si note atat de personale incat pot varia in cel mai neasteptat mod.
Tot ce este important ramane sufletul, gandurile, imaginatia si spectrul de culori pe care este directionat fiecare dintre noi.
Cum spunea Eliade : Fii exact ceea ce esti, iti va reusi cel mai bine!
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
2 comments:
Mi-ai amintit de conceptul celor 3 dimensiuni din noi - copilul, adultul si parintele. La diferite persoane domina una din dimensiuni sau se manifesta selon le cas.
Solutia in cazul in care parintele devine prea critic cu manifestarile copilului este ca copilul din noi sa aduca argumente in stilul adultului, neutralizaind atacurile critice ale parintelui. Ceea ce ai si facut. Continua in acelasi spirit ;)
merci pt apreciere;) probabil nu in zadar se zice ca cele mai complicate sunt lucrurile simple, probabil de asta si sunt frumoase :)
Post a Comment