Geniul poeziei romanesti

Atunci cand vorbesc despre Mihai Eminescu cuvintele sunt doar pete bizare de culoare care oricat de frumoase si inaltzatoare ar fi, nu pot descrie decat o mica parte din genialitatea si farmecul acestei personalitatzi.

(Imparat si Proletar)

Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă,

Unde pătrunde ziua printre fereşti murdare,

Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă,

Cu feţe-ntunecoase, o ceată pribegită,

Copii săraci şi sceptici ai plebei proletare

Ah! - zise unul - spuneţi că-i omul o lumină

Pe lumea asta plină de-amaruri şi de chin?

Nici o scânteie-ntr-însul nu-i candidă şi plină,

Murdară este raza-i ca globul cel de tină,

Asupra cărui dânsul domneşte pe deplin.

(Scrisoarea a II-a)

De ce pana mea rămîne în cerneală, mă întrebi?

De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi?

De ce dorm, îngrămădite între galbenele file,

Iambii suitori, troheii, săltăreţele dactile?

Dacă tu ştiai problema astei vieţi cu care lupt,

Ai vedea că am cuvinte pana chiar să o fi rupt,

Căci întreb, la ce-am începe să-ncercăm în luptă dreaptă

A turna în formă nouă limba veche şi-nţeleaptă?

Acea tainică simţire, care doarme-n a mea harfă,

În cuplete de teatru s-o desfac ca pe o marfă,

Cînd cu sete cauţ forma ce să poată să te-ncapă,

Să le scriu, cum cere lumea, vro istorie pe apă?

Însa tu îmi vei răspunde că e bine ca în lume

Prin frumoasă stihuire să pătrunză al meu nume,

Să-mi atrag luare-aminte a bărbaţilor din ţară,

Să-mi dedic a mele versuri la cucoane, bunăoară,

Şi dezgustul meu din suflet să-l împac prin a mea minte..

(Luceafarul)

...
A fost odata ca-n povesti

A fost ca niciodata,

Din rude mari împaratesti,

O prea frumoasa fata.

Si era una la parinti

Si mândra-n toate cele,

Cum e Fecioara între sfinti

Si luna între stele.

Din umbra falnicelor bolti

Ea pasul si-l îndreapta

Lânga fereastra, unde-n colt

Luceafarul asteapta.

Privea în zare cum pe mari

Rasare si straluce,

Pe miscatoarele carari

Corabii negre duce,

Îl vede azi,

îl vede mâni,

Astfel dorinta-i gata;

El iar, privind de saptamâni,

Îi cade draga fata.

Cum ea pe coate-si razima

Visând ale ei tâmple,

De dorul lui si inima

Si sufletu-i se împle.

Si cât de viu s-aprinde el

În orisicare sara,

Spre umbra negrului castel

Când ea o sa-i apara

....Am pus doar cateva mostre ale celui care cu magia mintzii si a sufletului, a transformat poezia in cea mai desavarsita arta, care poate cuprinde infinitul pe o pagina...

MIHAI EMINESCU